Doi danezi au fost răniți, duminică dimineață, într-un accident rutier petrecut pe DN 17, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod în dreptul localității Șieu Măgheruș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud Antonela Gorgan a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00, pe DN 17, în dreptul localității Șieu Măgheruș.
„Mașina în care se aflau doi cetățeni străini a intrat într-un cap de pod și ei au rămas încarcerați. La locului accidentului s-a deplasat mașina de descarcerare și ei au fost transportați la spital. Nu cunoaștem, deocamdată, cauzele accidentului. Acolo este o porțiune de drum drept”, a declarat Antonela Gorgan.
Potrivit dispecerului de serviciu de la Inspectoratul Județean de Poliție, în mașină erau doi cetățeni danezi.
„Mașina este înmatriculată în Danemarca și cei doi sunt cetățeni danezi”, a declarat dispecerul de serviciu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pompierii au tăiat doar ușile autoturismului pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
„Ambii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița cu diverse leziuni”, a declarat Marius Rus.
DN 17 face legătura între Transilvania și Moldova, fiind unul dintre cele mai circulate drumuri din Bistrița-Năsăud.